Stimați parteneri, Mediul nostru profesional se schimbă rapid, oferind multe oportunități. Există trei acțiuni care transformă aceste oportunități în succes – cunoașterea, pentru a fi mereu cu un pas înainte, dezvoltarea de parteneriate și inovarea constantă. Costul energiei continuă să afecteze piața noastră, a sistemelor de încălzire. Concluzia unui raport recent al McKinsey a fost: „Se preconizează că, în viitorul predictibil, prețurile vor rămâne semnificativ mai ridicate spre deosebire de ultimii ani.” Între timp, Pactul verde european antrenează schimbarea. Unul dintre exemple este Valul de renovări al UE care impune renovarea a 35 de milioane de clădiri ineficiente, ceea ce vine cu necesitatea de a instala 10 milioane de pompe de căldură până în 2027 – o oportunitate majoră pentru noi toți. Consumatorii europeni au priorități similare. Am studiat recent șapte piețe europene. Aproape toți au avut în comun trei aspecte: longevitatea produsului, eficiența energetică și sustenabilitatea. Așadar, care sunt oportunitățile noastre comerciale comune pentru 2024? În primul rând, vânzările de pompe de căldură sunt în creștere. Agenția Internațională a Energiei a declarat că anul 2022 a fost un an record în Europa. Vânzările au crescut cu aproape 40%. Cele mai apreciate produse ale noastre de pe piață vă vor ajuta să profitați la maximum de această cerere. Totodată, Samsung găzduiește SmartThings Energy, cea mai mare platformă de sisteme inteligente pentru casă. Dacă se conectează la sistemele noastre de încălzire, consumatorii pot monitoriza și gestiona energia prin intermediul aplicației. Monitorizând și gestionând utilizarea energiei prin intermediul aplicației SmartThings, consumatorii pot identifica punctele de reducere a consumului de energie, reducând astfel costurile și contribuind la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de locuință. Acesta este exemplul perfect al modului în care Samsung adaugă valoare pentru consumator. În spiritul parteneriatului, Serviciul EHS Cloud autorizează partenerii tehnici să optimizeze de la distanță performanța unei unități EHS și să rezolve probleme în timp real. Noul nostru Instrument EHS de selecție a produselor facilitează foarte mult compararea, selecția și configurarea produselor noastre. Acest instrument a fost prezentat pentru prima dată în cadrul Samsung Climate Solutions, la evenimentul ISH din Frankfurt. Tema a fost „Soluții pentru un viitor sustenabil” și sunt încântat că, la lansarea produsului nostru reprezentativ, EHS Mono HT Quiet, am câștigat premiul „Design Plus Powered by ISH”. Acesta este un exemplu foarte bun al angajamentului nostru neclintit privind inovarea. Această pompă de căldură produce temperaturi ridicate și zgomot redus, fiind ideală pentru construcții noi și pentru piața renovărilor rezidențiale. Aceasta generează temperaturi ale apei calde de până la 70 °C, pentru încălzirea rezidențială, asigurând o performanță de încălzire totală chiar și în condiții de vreme extrem de rece, cu temperaturi de până la -25 °C. Este certificată Quiet Mark, funcționând la niveluri reduse de zgomot de până la 35 dB(A). Tot în cadrul ISH, am prezentat pompele noastre de căldură EHS Mono din generația viitoare, inclusiv modelul EHS Mono R290 care folosește agent frigorific natural, și anume propan. Acesta are un Potențial de încălzire globală de doar 3 – un angajament semnificativ pentru sustenabilitate. Vă încurajăm să valorificați potențialul acestuia de încălzire, totodată făcând o alegere responsabilă pentru casă ori locul de muncă. 2024 se întrevede a fi un an palpitant, iar eu am încrederea că vom păși împreună pe calea către succes. Cu deosebită considerație, Wim Vangeenberghe Președinte SEACE Introducere Calea noastră către succes 5 Introducere